Mobil: 0741 60 14 60 ; Fix / Fax: 0257 33 83 20 office@prcontrol.ro

Veniturile din criptomonede – primul an de raportare

Veniturile din criptomonede trebuie declarate, pentru prima oară, în anul 2020, după ce Codul fiscal a fost modificat pentru ca raportarea lor să fie obligatorie în mod oficial.

Reamintim faptul că Legea nr.30/2019, publicată în Monitorul Oficial nr.44/17.01.2019, include în mod expres câștigurile din transferuri de criptomonede în categoria veniturilor impozabile din alte surse.

Astfel, pentru câștigurile din criptomonede din 2019, persoanele fizice depun declarația unică și plătesc la stat impozit și, uneori, chiar și contribuția la sănătate (CASS). În acest context, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au publicat recent un nou model al declarației unice, care a fost adaptat pentru raportarea câștigurilor din criptomonede.

Persoanele fizice care câștigă bani constant din criptomonede (peste 600 de lei pe an) au de-acum o obligație oficială de a-și raporta anual veniturile și de a plăti la stat taxe.

Mai exact, veniturile din monede virtuale, aferente anului 2019, trebuie declarate în anul 2020, pentru stabilirea taxelor datorate.

Declararea banilor câștigați din criptomonede se face prin depunerea la ANAF a declarației unice pentru persoanele fizice, termenul anual al acesteia fiind 15 martie.

Declarația se depune, ca regulă, până la data de 15 martie pentru veniturile estimate pe 2020, dar Guvernul a decis amânarea acesteia până pe 25 mai 2020 (OG nr.6/2020).

Practic, persoanele fizice raportează câștigurile pe care le-au avut în anul trecut, adică diferența dintre prețul de vânzare și prețul de achiziție, inclusiv costurile directe aferente tranzacțiilor cu criptomonede.

Declarația unică se poate depune fie online, în format electronic, prin intermediul Spațiului Privat Virtual sau prin intermediul portalului e-guvernare.ro, fie în format tipărit direct la ghișeele ANAF.

Subliniem faptul că prin OpANAF nr.139/2020 a fost oficializată o nouă formă a declarației unice, care include și veniturile obținute din criptomonede.

Precizăm faptul că un câștig trebuie declarat și taxat în momentul în care o persoană fie convertește criptomonedele în lei sau valută, fie le folosește pentru a cumpăra produse sau servicii.

Prin urmare, atâta timp cât o persoană își păstrează veniturile din criptomonede sub formă de criptomonede, fără să le folosească efectiv, aceasta nu e obligată să le declare și să achite taxe pentru ele.

Taxe datorate pentru criptomonede:

Referitor la taxele datorate, Codul fiscal stabilește că, dacă o persoană obține anual peste 600 de lei din criptomonede, aceasta datorează statului impozit pe venit – în cota de 10% (art.116 din Codul Fiscal).

Mai mult decât atât, dacă veniturile din monede virtuale sunt cel puțin egale, într-un an, cu echivalentul a 12 salarii minime brute, persoanele fizice datorează și CASS – în cota de 10%.

În anul 2020, echivalentul celor 12 salarii minime este 26.760 de lei.

Concret, pentru a atinge plafonul ce obligă la plata CASS, câștigurile din criptomonede se cumulează, acolo unde este cazul, cu veniturile din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, asocierea cu o firmă, închiriere, investiții, alte surse sau activități agricole, silvicultură și piscicultură.

Remarcăm faptul că impozitul pe venit nu depinde de obținerea altor venituri în afară de criptomonede, însă CASS-ul da.

Practic, dacă o persoană câștigă bani numai din criptomonede, atunci trebuie să fie atentă numai la pragul de 600 de lei pe an și la cel de 12 salarii minime brute.

Important! Cei care obțin un câștig sub 200 de lei la fiecare tranzacție cu criptomonede, însă nu mai mult de 600 de lei pe an (cumulat), scapă de obligația depunerii declarației unice și, automat, de plata taxelor pe venituri.

Riscurile nedepunerii declarației unice:

Codul fiscal prevede o amendă contravențională între 50 și 500 de lei pentru cei care uită să respecte termenul-limită de depunere a declarației. Partea bună este că se poate plăti jumătate din valoarea amenzii în termen de 15 zile.

Nedepunerea declarației pe 2020, deși se obțin venituri, în contextul în care a mai fost depusă în 2018/2019, poate să semnaleze ANAF că e cazul unei impuneri din oficiu. Pentru a stabili din oficiu impozit și contribuții sociale pe veniturile PFA-urilor, ANAF se folosește, în mare, de declarațiile depuse anterior, dar și de declarațiile depuse de terțe persoane.