
Data publicării: 08 septembrie 2016
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Publice și coordonatorul Departamentului de Legislație Fiscală din instituție, a confirmat recent existența unui proiect de modificare a Codului Fiscal. Acesta a precizat că proiectul a fost redactat cu scopul de a simplifica sistemul contribuțiilor sociale.
Pe scurt, ideile principale ale proiectului vehiculat: Contribuțiile de asigurări sociale (CAS) ale angajatului vor fi majorate de la 10,5% la 21,7%, iar pentru sănătate (CASS) de la 5,5% la 8,9%, potrivit proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea Codului fiscal. În schimb, angajatorii vor fi scutiți de CAS pentru condiții normale de muncă, precum și de CASS. Măsura va afecta persoanele cu activități independente care, în prezent, datorează 10,5% și 5,5%. Povara taxării se va dubla în cazul lor.
De asemenea, Secretarul de stat susține ca prin efectul plafonării angajații și angajatorii ar avea de plătit mai puțin, nu mai mult.
Secretarul de stat a mai precizat că planul Ministerului Finanțelor era să prezinte public proiectul la un anumit moment, pentru a-l putea și explica.
În paralel, reprezentanții din mediul privat sunt nemultumiți, reproșându-i acestuia că elimină din schema PFA-urile și profesiile liberale și ca o astfel de schimbare ar duce la falimentarea activităților independente.
Pe de altă parte, proiectul nu e asumat de ministrul de Finanțe, care a declarat că nu va semna acest proiect. Aceasta, a menționat, prin declarații publice, că va discuta cu secretarul de stat, șef al Departamentului de Legislație Fiscală, urmând să investigheze cum a ajuns în spațiul public acest proiect.
Ministrul de Finanțe explică, prin intermediul unui comunicat de presă oficial, publicat în data de 7 septembrie 2016, pe website-ul instituției, faptul că urmărește simplificarea și stimularea investițiilor prin măsuri fiscale, nicidecum majorarea taxelor și impozitelor.
Astfel, în urma articolelor apărute în presă, Ministerul Finanțelor Publice face următoarele precizări:
“Așa cum am menționat în nenumărate rânduri, Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere majorări de taxe și impozite în acest an. Singurele măsuri care au fost și sunt vizate sunt de simplificare a procedurilor fiscale și în favoarea activității economice.
Am cerut experților din minister pe probleme de fiscalitate o analiză internă care să cuprindă mai multe scenarii de calcul pentru simplificarea, debirocratizarea și crearea unor condiții mai bune pentru mediul de afaceri.
În acest context, creșterea taxelor nu a fost luata în considerare ca scenariu posibil pentru pachetul de măsuri ce va modifica Codul Fiscal. Nu includem măsuri care să creeze poveri fiscale suplimentare pentru niciun tip de contribuabil, persoane juridice, fizice, persoane fizice autorizate sau cele cu activități independente”, a declarat Ministrul Finanțelor Publice.
Încă de la început, Ministerul Finanțelor a venit în sprijinul contribuabililor și a mediului de afaceri și are în vedere să continue această politică până la finalul anului. Ministerul Finanțelor Publice nu are în vedere o creștere a contribuțiilor sociale obligatorii nici pentru angajat, nici pentru angajator.
Persoanele Fizice Autorizate (PFA), cu activități independente sau profesii liberale nu sunt vizate de vreo masură de creștere a taxării.
În egală masură, Ministerul Finanțelor Publice nu a avut niciodată în vedere modificarea costului angajatorilor cu salariile și nici a salariilor nete. De asemenea, nu este vizată acordarea vreunei amnistii fiscale. Informațiile apărute în presă, potrivit cărora averile nejustificate de până la un milion de euro primesc o perioada de grație, respectiv până pe 31 martie 2017, nu reflectă o decizie a Ministerului Finanțelor Publice.
Reprezentanții ministerului de resort subliniază faptul că nu există un proiect de modificare a Codului fiscal asumat de Ministrul Finanțelor Publice care să includă majorări de taxe și de impozite sau de contribuții sociale obligatorii.
Între timp, secretarul de stat și coordonator al Departamentului de Legislație Fiscal din Ministerul Finanțelor a demisionat, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Demisia acestuia are legatură cu scandalul privind modificarea Codului Fiscal, după ce proiectul de ordonanță neasumat de ministrul Finanțelor a ajuns în presă.