Data publicării: 04 octombrie 2018
Majorarea diurnei netaxabile pentru delegările și detașările interne ale salariaților este prevăzută de Hotărârea Guvernului nr.714/2018 privind drepturile și obligațiile personalului autorităților și instituțiilor publice pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării în interesul serviciului.
Actul normativ a apărut în data de 18 septembrie 2018, în Monitorul Oficial nr.797 și se va aplica începând cu data de 1 ianuarie 2019.
Astfel, potrivit noilor dispoziții, cuantumul netaxabil al diurnei se va majora de la 42,5 lei pe zi, cât este acum, la 50 lei pe zi, în cazul angajatorilor din domeniul privat. Concret, potrivit Codului fiscal, cuantumul netaxabil al diurnei este, pentru delegările și detașările în țară, de 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru bugetari.
Prin urmare, dacă diurna zilnică acordată bugetarilor se majorează, din ianuarie 2019, de la 17 la 20 de lei, asta înseamnă că se majorează și cuantumul netaxabil al diurnelor acordate salariaților din mediul privat.
Astfel, din 2019, calculul va arăta așa: 20 lei x 2,5 = 50 lei/zi.
Este util de precizat faptul ca angajatorii care acordă diurne ce depășesc nivelul stabilit prin legislație trebuie să plătească la stat atât impozit pe venit cât și contribuții pentru pensii, sănătate și muncă.
Potrivit reglementărilor actuale, impozitul pe venit are o cotă de 10%, iar contribuțiile de pensii, sănătate și muncă au cote de 25%, 10%, respectiv 2,5%.
Reamintim că cea mai recentă actualizare a cuantumului diurnei a fost operată în anul 2015.