Data publicării: 30 decembrie 2016
Conform art. 391 din Codului fiscal, va intra în vigoare reducerea TVA la 19% din 1 ianuarie 2017.
Până la 1 ianuarie 2017, firmele trebuie să-şi actualizeze programele şi softurile de contabilitate, să-şi seteze casele de marcat, dar şi preţurile din magazine şi de pe website-uri. Practic, casele de marcat şi programele de contabilitate vor trebui să fie setate pe emiterea de bonuri fiscale şi facturi cu noua cotă de TVA de 19%.
Firmele trebuie să acorde o atenție sporită tranzacţiile care sunt în derulare la sfârşitul lui 2016 şi începutul lui 2017 pentru a se stabili în mod corect cota de TVA pentru fiecare operațiune în parte.
Conform Codului fiscal, cota aplicabilă este cea în vigoare la data la care intervine faptul generator. De regulă, faptul generator intervine la data livrării bunurilor sau la data prestării serviciilor:
- pentru bunurile livrate în baza unui contract de consignație, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data la care bunurile sunt livrate de consignatar clienților săi;
- pentru bunurile transmise în vederea testării sau a verificării conformității, se consideră că livrarea bunurilor are loc la data acceptării bunurilor de către beneficiar;
- pentru stocurile aflate la dispoziția clientului, se consideră că livrarea are loc la data la care clientul retrage bunurile din stoc în vederea utilizării;
- pentru livrările de bunuri corporale, data livrării este data la care intervine transferul dreptului de a dispune de bunuri ca și proprietar;
- prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cu sunt serviciile de construcții-montaj, consultanță, cercetare, expertiză, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari;
- în cazul livrărilor de bunuri și al prestărilor de servicii care se efectuează continuu, cum ar fi: livrările de gaze naturale, de apă. serviciile de telefonie, livrările de energie electrică, se consideră că livrarea/prestarea este efectuată la datele specificate în contract pentru plata bunurilor livrate sau a serviciilor prestate sau la data emiterii unei facturi, dar perioada de decontare nu poate depăși un an;
- în cazul operațiunilor de închiriere, leasing, concesionare și arendare de bunuri, serviciul se consideră efectuat la fiecare dată specificată în contract pentru efectuarea plății
Exigibilitatea taxei intervine la data la care are loc faptul generator. Prin excepție, exigibilitea taxei intervine:
- la data emiterii facturii, înainte de data la care intervine faptul generator – în situația în care facturile totale ori parțiale pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii au fost emise înaintea faptului generator de taxă sau în care sunt emise facturi pentru avansri înainte de încasarea acestora;
- la data la care se încasează avansul, pentru plățile în avans efectuate înainte de data la care intervine faptul generator;
- la data extragerii numerarului, pentru livrările de bunuri sau prestările de servicii realizate prin mașini automate de vânzare, de jocuri sau alte mașini similare
Cazuri practice:
- facturile pentru utilități care se emit în decembrie 2016, în avans pentru ianuarie 2017, cu cota de 20% și care au ca dată scadentă decembrie 2016 nu vor fi regularizate în 2017 cu noua cotă de TVA de 19%;
- facturile de chirii emise în 2016, în avans pentru 2017, vor fi emise cu TVA 20% și, în funcție de prevederile contractuale cu privire la data plății, vor putea exista următoarele situații:
a) dacă data prevăzută în contract/data scadenței pentru plata chiriei este în decembrie 2016, factura rămâne cu TVA 20%, chiar dacă este aferentă anului 2017;
b) dacă data prevăzută în contract/data scadenței pentru plata chiriei este în anul 2017, atunci la începutul anului 2017 aceste facturi trebuie stornate și refacturate cu TVA 19%;