Mobil: 0741 60 14 60 ; Fix / Fax: 0257 33 83 20 office@prcontrol.ro

Înregistrarea în scopuri de TVA după anulare – procedura 2017

tva

Data publicării: 9 februarie 2017

Procedura privind înregistrarea în scopuri de TVA potrivit art. 316 alin. (12) lit. e) din Codul fiscal a fost aprobată prin OPANAF nr. 605/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 93/2017.

Noua procedură se aplică începând cu data de 1 februarie 2017.

Este important de precizat faptul că la data intrării în vigoare a prezentului ordin s-a abrogat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2.393/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 629/2016.

Astfel, conform dispozițiilor președintelului ANAF, persoanele impozabile, societăți cu sediul activității economice în România, înființate în baza Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, supuse înmatriculării la registrul comerțului, cărora le-a fost anulata înregistrarea în scopuri de TVA, în temeiul art. 316 alin. (11) lit. h) din Codul fiscal, întrucât nu justificau intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică potrivit criteriilor prevăzute în anexa nr. 2 la ordin, în temeiul art. 316 alin. (9) din Codul fiscal, depun cererea de înregistrare în scopuri de TVA conform prevederilor art. 316 alin. (12) lit. e) din Codul fiscal.

Practic, în termeni mai simpli, ne referim la următoarea situație: o persoană impozabilă nu justifică intenția și capacitatea de a desfășura activitate economică, iar organul fiscal îi anulează înregistrarea în scop de TVA. În condițiile în care încetează situația care a condus la anulare, la solicitarea persoanelor impozabile organele fiscale competente înregistrează persoanele impozabile în scopuri de TVA.

Dacă persoana impozabilă se încadrează în altă situație de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmește referatul și proiectul de decizie privind respingerea cererii de înregistrare, iar persoana impozabilă poate depune o nouă cerere de îndată ce remediază situația care a condus la respingerea cererii de înregistrare în scopuri de TVA.

Dacă persoana impozabilă nu se încadrează în nicio altă situație de anulare a înregistrării în scopuri de TVA prevăzută la art. 316 alin. (11) din Codul fiscal, compartimentul de specialitate întocmește proiectul de Decizie prin care se aprobă sau, după caz, se respinge solicitarea de înregistrare în scopuri de TVA.

Impotriva deciziilor de respingere se poate formula contestație la organul fiscal emitent, în termen de 45 de zile de la data comunicării.

După comunicarea deciziei privind înregistrarea în scopuri de TVA către persoana impozabilă, compartimentul de specialitate operează în Registrul contribuabililor înregistrarea în scopuri de TVA și emite certificatul de înregistrare în scopuri de TVA.

Situații diverse:

Pentru persoanele impozabile care au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA potrivit prevederilor art. 316 alin. (1) lit. a), c) și alin. (12) din Codul fiscal, care au depus formularul 088 până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, inclusiv ca urmare a notificării organului fiscal sau aprobării solicitării de prelungire a termenului de depunere a formularului, este aplicabilă procedura în vigoare la data depunerii solicitării de înregistrare în scopuri de TVA.

Codul fiscal se referă, aici, la persoana impozabilă care trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent, după cum urmează:

  • înainte de realizarea unor astfel de operațiuni, în următoarele cazuri:
  1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depășește plafonul de scutire de 220.000 lei;
  1. dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.
  • dacă cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă;

Pentru persoanele impozabile care au solicitat înregistrarea în scopuri de TVA, potrivit prevederilor de mai sus, și care cer înregistrarea după ce aceasta le-a fost anulată, care nu au depus formularul 088 până la data intrării în vigoare a prezentului ordin, inclusiv ca urmare a notificării organului fiscal sau aprobării solicitării de prelungire a termenului de depunere a formularului, sunt aplicabile criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA, aprobate prin recentul ordin.

Criteriile pentru condiționarea înregistrării în scopuri de TVA:

Ordinul stabilește criteriile pe baza cărora se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a societăților care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) si c) și alin. (12) din Codul fiscal.

Important! Sucursalele din România ale persoanelor impozabile care au sediul activității economice în afara României, care au obligația înregistrării în scopuri de TVA în România, conform prevederilor art. 316 alin. (2) din Codul fiscal, NU fac obiectul prevederilor OPANAF nr. 605/2017.

Situațiile prevăzute de actul normativ menționat, sunt tratate astfel:

  • cei care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, înainte de realizarea unor operațiuni taxabile, trebuie, în aceeași zi cu depunerea, la oficiul registrului comerțului, a cererii de înmatriculare în registrul comerțului, să depună la organele fiscale competente cererea de înregistrare în scopuri de TVA;
  • cei care optează pentru aplicarea regimului normal de taxă, deși cifra de afaceri realizată în cursul unui an calendaristic este inferioară plafonului de scutire, trebuie să depună la organele fiscale competente declarația de mențiuni;
  • cei care solicită înregistrarea după ce aceasta le-a fost anulată trebuie să depună la organul fiscal competent cererea de înregistrare în scopuri de TVA, conform modelului aprobat prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Criteriile în funcție de care se condiționează înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile:

  • persoana impozabilă NU se află în situația de a nu desfășura activități economice în spațiul destinat sediului social și/sau sediilor secundare și nici în afara acestora. Pentru evaluare, persoana impozabilă trebuie să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte dacă desfășoară sau nu activități economice la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora.
  • administratorii și/sau asociații persoanei impozabile care solicită înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316 alin. (1) lit. a) și c) si alin. (12) din Codul fiscal, înregistrați fiscal în România, și nici persoana impozabilă însăși în cazul persoanei care solicită înregistrarea, conform art. 316 alin. (1) lit. c) și alin. (12) din Codul fiscal, nu au înscrise în cazierul fiscal infracțiuni și/sau faptele prevăzute la art. 4 alin. (4) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 39/2015 privind cazierul fiscal;
  • evaluarea, pe baza analizei efectuate de organele fiscale, a intenției și capacității persoanelor impozabile de a desfășura activități economice care implică operațiuni taxabile și/sau scutite de TVA cu drept de deducere, precum și operațiuni pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate dacă taxa ar fi deductibilă în cazul în care aceste operațiuni ar avea locul în România. Ca urmare a evaluării, persoanele impozabile sunt încadrate în trei grupe de risc: ridicat, mediu și scăzut.
error: Content is protected !!
P.R. Control & Accounting
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.