Data publicării: 29 martie 2017
Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă a fost recent modificată prin două ordonanțe de urgență și anume:
- Ordonanța de Urgență nr.60/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr.773/04.10.2016, în vigoare de la data de 3 decembrie 2016;
- Ordonanța de Urgență nr.6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr.62/25.01.2017, în vigoare de la data publicării.
Modificări și completări aduse prin OUG nr. 60/2016:
Prima de încadrare – absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, în situația în care se angajează cu norma întreagă, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o prima de încadrare egală cu valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data încadrării.
Absolvenții cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizație de șomaj și se angajează în perioada de acordare a indemnizației, în condițiile prevăzute anterior beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o sumă egală cu indemnizația de șomaj la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Drepturile respective se acordă absolvenților care își mențin raporturile de muncă sau de serviciu pentru o perioada de cel puțin 12 luni de la data angajării.
Info: Conform art.33^1 din Legea nr.76/2002, valoarea indicatorului social de referință este de 500 lei.
Indicatorul social de referință (ISR) al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă reprezintă unitatea exprimată în lei la nivelul căreia se raportează prestațiile bănești suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj, acordate atât în vederea asigurării protecției persoanelor în cadrul sistemului asigurărilor pentru șomaj, cât și în vederea stimulării anumitor categorii de persoane pentru a se încadra în muncă, precum și a angajatorilor pentru a încadra în muncă persoane în cautarea unui loc de muncă.
Prima de activare – șomerii înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care nu beneficiază de indemnizație de șomaj, în situația în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agențiile pentru ocuparea forței de muncă, beneficiază de o primă de activare în valoare de 500 lei, neimpozabilă.
Nu beneficiază de prevederile anterioare persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimele 12 luni.
Persoanele care beneficiază de prima de activare au dreptul la menținerea acesteia și în situația în care, în perioada de 3 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la primul angajator și se încadrează, în termen de 30 de zile, la un alt angajator, în aceleași condiții.
Important!
- Prima de activare nu se cumulează cu prima de încadrare (pentru absolvenții instituțiilor de învățământ și absolvenții școlilor speciale) și cu prima de instalare care – după cum vom detalia mai jos – se acordă șomerilor care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul ori își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate.
- Prima de activare se poate, însă, cumula cu prima de încadrare care se acordă la șomeri care se încadrează în muncă într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința.
Prime de mobilitate – prima de încadrare și prima de instalare:
Prima de încadrare: persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 15 km de localitatea în care își au domiciliul sau reședința, pot beneficia de o primă de încadrare, neimpozabilă.
Cuantumul primei de încadrare se calculează la 0,5 lei/km, dar nu mai mult de 55 lei/zi, proporțional cu numărul de zile în care persoanele în cauză desfășoară efectiv activitatea la angajatorul la care se realizează încadrarea în muncă. Prima de încadrare se acordă pe o perioada de 12 luni.
Prima de instalare: persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă, potrivit legii, într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul ori își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia pot beneficia de o primă de instalare, neimpozabilă, destinată stimulării încadrării în muncă, asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, și/sau pentru reîntregirea familiei, după caz.
Prima de instalare se acordă în cuantum diferențiat, astfel:
a)500 lei pentru persoanele înregistrate ca șomeri și care se încadrează în muncă într-o altă localitate și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința;
b)500 lei pentru persoanele prevăzute la lit. a), care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința, în situația în care sunt însoțite de membrii familiei, iar în cazul familiei monoparentale, în situația în care sunt însoțite de copilul sau copiii aflați în întreținere.
În cazul în care ambii soți îndeplinesc condițiile de acordare a primei de instalare prevăzute la alin. (1), unul va primi suma de 12.500 lei, iar celălalt va primi o primă de instalare în cuantum de 3.500 lei.
Sunt prevăzute tranșele de acordare, precum și cuantumurile diferite dacă angajatorul asigură și locuința de serviciu sau suportă cheltuielile aferente.
Atenție! Prima de încadrare și prima de instalare, denumite în continuare prime de mobilitate, nu se cumulează.
Beneficiază de primele de mobilitate persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreaga, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.
Nu beneficiază de primele de mobilitate:
- persoanele care au mai beneficiat de o primă de încadrare sau de o primă de instalare în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de mobilitate;
- persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
- persoanele care se încadrează la angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice ori juridice care au calitatea de administrator/asociat și la alți angajatori cu care persoanele au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
- persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează potrivit art. 44 lit. a);
- absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi în condițiile legii;
- absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
Persoanele care beneficiază de primele de mobilitate au dreptul la menținerea acestora și în cazul în care, în perioada de 12 luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă și se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleași condiții.
OUG nr. 6/2017 modifică și completează, între alte acte normative, și Legea nr.76/2002, tot referitor la stimularea angajării șomerilor.
Ordonanța de urgență nr. 6/2017, dată pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, este în vigoare de la 25 ianuarie 2017, data publicării în Monitorul Oficial nr. 62/2017.
Potrivit notei de început a actului normativ, una dintre aceste măsuri menite să corecteze dezechilibrele regionale în ceea ce privește ocuparea și să accelereze investițiile este stimularea mobilității forței de muncă.
Astfel, în concordanță cu prevederile Programului de guvernare 2017-2020, prin prezenta ordonanță de urgență se acordă din bugetul asigurărilor pentru șomaj o primă de relocare șomerilor care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia.
Prima, acordată conform Programului “Prima chirie” egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 lei, se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate ca persoane singure sau împreună cu familia nu depășesc 5000 lei/lună.
Prima de relocare – persoanele înregistrate ca șomeri la agențiile pentru ocuparea forței de muncă care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanță mai mare de 50 km față de localitatea în care își au domiciliul sau reședința și, ca urmare a acestui fapt, își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința în localitatea respectivă sau în localitățile învecinate acesteia, beneficiază de o primă de relocare, neimpozabilă, acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire în noul domiciliu sau noua reședință, dar nu mai mult de 900 de lei.
Prin sintagma cheltuieli pentru locuire prevăzută anterior se înțelege cheltuielile necesare pentru plata chiriei și a utilităților în noul domiciliu sau noua reședință.
Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situația în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depășesc suma de 5.000 lei/lună.
Se precizează ce înseamnă cheltuieli de locuire, modul de acordare (lunar, pe o perioadă de cel mult 36 de luni, în situația în care în această perioadă sunt respectate condițiile prevăzute), cine nu poate beneficia de prima de relocare.
În condițiile în care angajatorul sau autoritățile administrației publice locale sau centrale asigură locuința de serviciu sau suportarea cheltuielilor aferente chiriei din fonduri ale angajatorului sau fonduri publice, prima de relocare nu se acordă.
Prima de relocare se acordă la cerere și nu se cumulează cu prima de activare, cu prima de încadrare sau cu prima de instalare prevăzute la art. 73^2, la art. 74, respectiv la art. 75 din Legea nr.76/2002, cu modificările și completările ulterioare.
Beneficiază de prima de relocare persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreaga, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.
Nu beneficiază de prima de relocare:
- persoanele care au mai beneficiat de o prima de relocare sau de una dintre primele prevăzute la art. 74 si 75, în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de relocare;
- persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
- persoanele care se încadrează la angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deținută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat și la alți angajatori cu care persoanele au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
- persoanele pentru care plata indemnizației de șomaj a fost suspendată potrivit art. 45 alin. (1) lit. c), iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizației de șomaj încetează potrivit art. 44 lit. a);
- absolvenții licențiați ai facultăților de medicină, medicină dentară și farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul național de rezidențiat pe locuri sau pe posturi în condițiile legii;
- absolvenții instituțiilor de învățământ față de care angajatorii au obligația, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
- persoanele care dețin în proprietate sau coproprietate o altă locuință în localitatea în care își schimbă domiciliul sau își stabilesc reședința sau în localitățile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă.
Persoanele care beneficiază de prima de relocare au dreptul la menținerea acesteia și în cazul în care, în perioada de 36 de luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă și se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleași condiții.
Important! Prima de relocare se acordă la cerere și nu se cumulează cu prima de activare, cu prima de încadrare sau cu prima de instalare.