Data publicării: 30 octombrie 2016
Conform art. 162 alin. (1) din Codul muncii, nivelurile salariale minime se stabilesc prin contractele colective de muncă aplicabile iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol salariul individual se stabilește prin negocieri individuale între angajator și salariat.
Obligația principală a angajatorilor este de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Prin urmare, sporurile se negociază prin contractele colective de muncă iar in lipsa acestora în contractul individual.
Potrivit pct. V din aceeași anexa nr. 15 la Normele metodologice aprobate prin HG 257/2011, se precizează că reprezintă sporuri cu caracter permanent, în conformitate cu prevederile Legii nr. 49/1992 pentru modificarea și completarea unor reglementări din legislația de asigurări sociale:
- sporul de vechime în muncă (a se vedea pct. I);
- sporul pentru lucru în subteran, precum și pentru lucru pe platformele marine de foraj și extracție;
- indemnizația de zbor;
- sporul pentru condiții grele de muncă;
- sporul pentru lucrul sistematic peste programul normal;
- sporul pentru exercitarea unei funcții suplimentare;
- alte sporuri cu caracter permanent prevăzute de legislația specifică fiecărui domeniu de activitate sau prevăzute în contractele colective și individuale de muncă.
Este important de precizat faptul că aceste sporuri se utilizează la determinarea punctajului mediu anual atât pentru perioadele anterioare, cât și pentru cele ulterioare datei de 1 aprilie 1992, data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 49/1992.
Conform Codului muncii, sunt reglementate următoarele sporuri:
Sporul pentru muncă suplimentară (baza legala: art. 122 și 123 din Codul Muncii):
Astfel, potrivit art. 122 din Codul muncii, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia. În aceste condiții salariatul beneficiază de salariul corespunzător pentru orele prestate peste programul normal de lucru.
Art. 123 stabileste ca, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art. 122 alin. (1) în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia.
Sporul pentru munca suplimentară se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.
Având în vedere că Legea nr.53/2003 privind Codul muncii impune compensarea orelor suplimentare, rezultă că aceasta nu se face la cererea salariatului.
Salariatul nu are un drept de opțiune între compensarea orelor suplimentare și plata lor. Mai mult, nici angajatorul nu are un drept de opțiune între compensarea orelor suplimentare și plata lor. Legiuitorul a optat ca soluție principală pentru compensarea orelor suplimentare cu timp liber și abia ca soluție secundară, dacă prima variantă nu este posibilă în termen de 60 de zile, pentru compensarea în bani.
Sporul pentru munca în weekend (baza legală: art. 137 alin. (3) din Codul muncii):
În condițiile în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul saptămanal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
Prin urmare, dacă acordarea repausului săptămânal în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, angajatorul poate reglementa acordarea repausului saptămânal în regulamentul intern al unității (art. 137 alin. (1) si (2) din Codul muncii).
Regula enunțată de actualele reglementări este ca repausul săptamânal se acordă săptămânal iar dacă angajatorul nu acordă repausul în zilele de sâmbătă și duminică salariații vor beneficia de un spor la salariu stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă (art. 137 alin. (3) din Codul muncii).
Prin urmare, pentru salariații al căror repaus săptămânal nu este respectat în zilele de sâmbătă și duminică se va putea stabili în regulamentul intern procedura de acordare a repausului săptămânal și în contractul individual de muncă sporul de care beneficiaza salariații.
Prin excepție, zilele de repaus săptămânal pot fi acordate cumulat, după o perioadă de activitate continuă ce nu poate depăși 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, după caz, al reprezentanților salariaților.
În această situație salariații au dreptul la dublul compensațiilor cuvenite potrivit art. 123 alin. (2). Potrivit art. 123 alin. (2) din Codul muncii, sporul pentru muncă suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1), se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, dupa caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. Dublul compensațiilor reprezintă 150%. În consecință, salariații care lucrează neîntrerupt timp de 14 zile calendaristice, cu autorizarea inspectoratului teritorial de muncă și cu acordul sindicatului sau, al reprezentanților salariaților au dreptul la 150% compensație pentru neacordarea repausului saptămânal.
Totodată, angajatorul poate fi amendat pentru nerespectarea repausului saptămânal.
Astfel, constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 lei la 3.000 lei nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului saptămânal (art. 260 alin. (1) lit. j) din Codul muncii republicat).
Astfel, în situația în care, repausul saptămânal se acordă în alte zile decât sâmbăta și duminica, salariaților care prestează activitate astfel, li se acordă un spor la salariu al cărui cuantum sau limite nu sunt stabilite de lege ci se negociază prin contractul individual sau colectiv de muncă.
Dacă nu există contract colectiv de muncă aplicabil, părțile au posibilitatea de a negocia sporul pentru muncă în zilele de repaus săptămânal prin contractul individual de muncă.
Sporul poate fi în cuantum sau procent astfel cum părțile îl negociază în contractul de muncă (art. 3 alin. (2) lit. g) din HG 500/2011).
Sporul pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală (baza legală: art. 142 alin. (2) din Codul muncii):
Referitor la munca prestată în zilele de sărbătoare legală, regula stabilită prin art. 139 alin. (1) din Codul muncii, republicat, este ca în zilele de sărbătoare legală nu se lucrează.
Excepțiile de la regulă sunt prevăzute în art. 140 și 141 din același act normativ.
Prin urmare, nu se acordă zile libere în zilele de sărbătoare legală în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.
Salariaților care lucrează în unitățile sanitare și în cele de alimentație publică, în scopul asigurării asistenței sanitare și, respectiv, al aprovizionării populației cu produse alimentare de stricta necesitate, precum și la locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producție sau specificului activității li se asigură compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile (art. 142 alin. (1) din Codul muncii ).
Potrivit art. 142 alin. (2) din Codul muncii, în condițiile în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.
Sporul pentru vechime în muncă (negociat în contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin contractul individual de muncă):
Potrivit art. 16 alin. (4) din Codul muncii, munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă îi conferă salariatului vechime în muncă.
Este util de precizat faptul că prin vechime în muncă se întelege totalitatea perioadelor în care o persoană a desfășurat activități în temeiul unui contract individual de muncă, sporul pentru vechime în muncă fiind acordat pentru întreaga perioadă în care o persoană a prestat muncă în calitate de salariat. Prin urmare, calculul sporului pentru vechime în muncă se face în funcție de anii de activitate ca și salariat iar sporul pentru vechime în muncă se acordă pentru întreaga perioadă în care persoana are calitatea de salariat.
Sporurile pot fi legale sau convenționale. Sporurile legale sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligația să le acorde în baza legii (sporul pentru muncă suplimentară, sporul pentru muncă în zilele de reapus săptămânal, sporul pentru muncă în zilele de sărbătoare legală, sporul pentru munca de noapte, etc). Sporurile convenționale sunt acele sporuri pe care angajatorul are obligația să le acorde dacă au fost negociate și inserate în CIM sau CCM (sporul pentru vechimea în muncă, sporul pentru stabilitate, etc).
Dreptul la sporul de vechime nu este un drept consacrat de lege. De aceea, angajatorul are obligația de a-l acorda numai dacă a fost stabilit prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin contractul individual de muncă.
Sporul pentru munca de noapte (baza legală: art. 126 din Codul muncii):
Conform dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Codul muncii, sporul pentru munca de noapte se acordă pentru munca prestată între orele 22.00 – 6.00 (cu posibilitatea abaterii cu o oră în plus sau în minus față de aceste limite).
Potrivit dispozițiilor art. 126 din Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare salariații de noapte beneficiază:
a) fie de program redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază;
b) fie de un spor la salariu de minimum 25% din salariul de bază pentru fiecare oră de muncă de noapte prestată.
Astfel sporul pentru munca de noapte se calculeaza în raport de fiecare oră de muncă prestată în intervalul 22.00 – 6.00.