Data publicării: 05 decembrie 2016
Pentru început, este important de precizat faptul că persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor sunt considerate persoane impozabile din punct de vedere al TVA.
Astfel, acestea pot aplica regimul special de scutire pentru întreprinderile mici până la atingerea sau depășirea plafonului de 65.000 euro/220.000 lei.
Conform art. 310 din Codul fiscal, persoana impozabilă stabilită în România, a cărei cifră de afaceri anuală, declarată sau realizată, este inferioară plafonului de 65.000 euro, al cărui echivalent în lei se stabileste la cursul de schimb comunicat de Banca Naționala a României la data aderării și se rotunjește la următoarea mie, respectiv 220.000 lei, poate aplica regimul special de scutire.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol, cifra de afaceri care servește drept referință pentru aplicarea acestui regim special de scutire este constituită din valoarea totală, exclusiv taxa, în situația persoanelor impozabile care solicită scoaterea din evidența persoanelor înregistrate, în scopuri de TVA, a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, a operațiunilor rezultate din activități economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operațiuni ar fi fost realizate în România, a operațiunilor scutite cu drept de deducere și, dacă nu sunt accesorii activității principale, a operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a), b), e) și f).
Prin excepție, nu se cuprind în cifra de afaceri de 65.000 euro/220.000 lei, dacă sunt accesorii activității principale, livrările de active fixe corporale și livrările de active necorporale, efectuate de persoana impozabilă.
La determinarea cifrei de afaceri de 65.000 euro/220.000 lei se cuprind inclusiv facturile emise pentru avansuri încasate sau neîncasate și alte facturi emise înainte de data livrării/prestării pentru aceste operațiuni.
Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifra de afaceri este mai mare sau egală cu plafonul de scutire trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la data atingerii ori depășirii plafonului.
Atenție! Data atingerii sau depășirii plafonului se consideră a fi prima zi a lunii calendaristice următoare celei în care plafonul a fost atins ori depășit. Regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA.
De exemplu, dacă în perioada ianuarie 2016 – septembrie 2016 o persoană fizică a obținut venituri din drepturi de autor în valoare de 220.000 lei se consideră că persoana fizică a atins plafonul la data de 01 noiembrie 2016 și are obligația să solicite înregistrarea în scopuri de TVA până la data de 10 octombrie 2016.
Este util de menționat faptul că regimul special de scutire se aplică până la data înregistrării în scopuri de TVA.
În condițiile în care persoana impozabilă respectivă nu solicită sau solicită înregistrarea cu întârziere, organele fiscale competente procedează după cum urmează:
- stabilesc obligații privind taxa de plată, constând în diferența dintre taxa pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze și taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, de la data la care persoana impozabilă respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, dacă taxa colectată este mai mare decât taxa deductibilă, precum și accesoriile aferente, sau după caz;
- determină suma negativă a taxei, respectiv diferența dintre taxa pe care ar fi avut dreptul să o deducă, de la data la care persoana impozabilă respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA dacă ar fi solicitat înregistrarea în termenul prevăzut de lege, și taxa pe care persoana impozabila ar fi trebuit să o colecteze de la data la care ar fi trebuit să fie înregistrată în scopuri de TVA, dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată.